Consiliul Judeţean dă bani primăriilor pentru reabilitarea căminelor culturale

cjConsiliul Judeţean alocă bani unor primării din judeţ pentru reabilitarea căminelor culturale. În şedinţa de Consiliu Judeţean de vineri, 25 octombrie, Executivul CJ propune aprobarea a două proiecte privind reabilitarea căminelor culturale din Iacobeni-Dângeni şi Mihăileni.

Pentru căminul cultural din Iacobeni se va aloca 89.570 lei din bugetul judeţului, reprezentând 20% din valoarea totală a investiţiei. Suma va fi suportată din bugetul propriu al judeţului pe durata implementării proiectului, sub rezerva finanţării acestuia de către Compania naţională de Investiţii.

Tot în şedinţa de vineri se va aproba un proiect privind reabilitarea Căminului cultural Mihăileni şi înfiinţarea unui centru de consiliere pentru minorităţi. CJ va aloca în acest sens 161.925 lei din bugetul judeţului, reprezentând 11% din valoarea totală a investiţiei. De asemenea, suma va fi dată de CJ, sub rezerva finanţării proiectului de Compania Naţională de Investiţii.

One thought on “Consiliul Judeţean dă bani primăriilor pentru reabilitarea căminelor culturale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *