Un barbat de 47 de ani a fost trimis în stare critică la Iaşi, dupa ce a fost bătut crunt de persoane încă necunoscute. Agresiunea a avut loc, luni, în localitatea Pleşcani, comuna Călăraşi. Dan Ripiceanu a suferit trumatisme la nivelul capului, dar şi fracturi la mâini şi picioare.
Bărbatul a muncit, luni, la câmp cu o rudă, iar seara s-au oprit într-o crâşmă unde au consumat băuturi alcoolice. Aici, a avut o dispută verbală cu un tânăr de 23 de ani, care i-a cerut o ţigară. După un schimb de replici, tânărul de 23 de ani a părăsit barul, iar la scurt timp după el şi bărbatul de 47 de ani.
Acesta din urmă a fost găsit aproape fără suflare de soţie, care a solicitat sprijinul cadrelor de la ambulanţă. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe iar mai apoi transferat la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi.
“Pacientul a venit cu cel puţin 15 fracturi, la nivelul craniului, temporo-fronto-parietale, la nivelul oaselor malare, a oaselor feţei, cu multiple hematoame intracerebrale, extra şi la nivelul sinusurilor. Prezintă şi multiple fracturi, entorse, luxaţii, de ordinul zecilor”, a declarat medicul Gheorghe Apetroaie, de la Unitatea de Primire Urgenţe.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili dacă tânărul de 23 de ani are vreo legătură cu pacientul bătut.
“Se efectuează cercetări pentru a se identifica agresorii existând un suspect în cauză şi pentru încadrarea juridică a faptei în funcţie de concluziile medico-legale ulterioare”, a spus Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.