Tinerii din organizaţia mnicipală TSD Botoșani au derulat saptămâna aceasta mai multe acţiuni, sub sloganul “Împreună pentru o alimentaţie sănătoasă!”. Aceştia, au dat curs invitaţiei centrului de plasament Hand of Help care a organizat, vineri, un târg de toamnă, desfășurat sub forma unei expoziții de produse realizate de către copiii și personalul centrului.
Tinerii social-democrați au cumparat de la micii producători borcane cu dulcețuri, dar și obiecte din colecția de artizanat.
“Am acceptat cu drag invitația de a participa la acest târg și de a aduce aportul nostru pentru a produce acestor copii zâmbetul pe buze și sansa de a participa la mult așteptata excursie pe care o vor organiza cu bănuții pe care îi vor aduna la acest târg”, afirmă Bogdan Strungariu-vicepreședintele TSD Botosani.
Organizația municipală de tineret PSD Botoșani are ca principal obiectiv implicarea în cât mai multe activități de voluntariat cu tinerii pentru a contribui la crearea unei societăți unite și solidare.