Consilierul local Florin Ghiorghiţă a criticat propunerea executivului prin care se încearcă contractarea unui credit de aproape 34 milioane de lei.
Fostul viceprimar a precizat că procedurile de contractare a creditului puteau fi făcute prin licitaţie şi nu prin încredinţare directă, lucru ce ar fi dus la o micşorare a costurilor.
Costurile actualului credit au fost apreciate de alesul local ca fiind cele mai mari în comparaţie cu celelalte credite contractate de municipalitate, în condiţii de recesiune, când băncile vindeau mai scump creditele.
„Municipalitatea face acum cel mai mare credit şi în condiţiile cele mai dezavantajoase”, a declarat Florin Ghiorghiţă.
Consilierul a dat exemplu dobânzii practicate, de 7,4% mai mare cu 50% faţă de dobânzile creditelor derulate, de 4,9%. În acelaşi timp comisioanele, cum ar fi cele de acordare, sau neutilizare a sumelor, umflă cossturile cu milioane de lei până la rambursarea totală a împrumutului.
Democrat liberalii au solicitat limitarea împrumutului la o valoare maximă de 26 de milioane de lei, bani ce vor fi suficienţi pentru acoperirea costurilor proiectului derulat pentru modernizarea sistemului de termoficare, iar banii rambursaţi de Ministerul Mediului să fie folosiţi la proiectul Cornişa.
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
Mai Gheorghita, tu ce crezi? Crezi ca noi, cetatenii chiar nu stim nimic din ceea ce ati facut voi pe vremea lui Flutur? Uita-te si tu la situatia prezentata de Ministerul Finantelor Publice si ai sa vezi ca municipiul Botosani avea o situatie dezastruoasa chiar la sfirsitul anului 2011, cind totalul imprumuturilor erau situate la 106% din veniturile proprii estimate pentru aceeeasi perioada.
Cu imprumutul din 2013, municipiul Botosani sigur detine primul loc in Romania privind gradul de indatorare.Ce inseamna acest lucru? Ca pentru urmatorii ani nimeni nu-l va mai credita. Portariuc a fost obligat sa solicite un asemenea credit pentru a sustine proiectul Cornisa, insa tu si Flutur ati contractat la greu credite pentru asfaltarea strazii centrale si a,,le lua fata botosanenilor si a obtine voturi cit mai multe” Si acum te lamentezi ca un biet consilier ingrijorat nevoie mare de soarta orasului.Lasa-te de goange!