Pădurar judecat după cel mai mare furt de lemne din judeţ

lemne padureUn fost pădurar, angajat al Direcţiei Silvice este judecat pentru neglijenţă în serviciu după ce, din pădurea pe care trebuia să o păzească s-au furat 2.600 de arbori.

Fapta s-a întâmplat în luna mai 2009, însă ancheta este departe de a fi finalizată, Sergiu Damian pădurar în cantonul Trei Pietre, fiind singurul trimis în judecată după o ancheată de trei ani a poliţiştilor şi procurorilor.

Ancheta a privit iniţial cinci persoane, pădurarul şi şefii ce trebuiau să îl verifice sau care l-au verificat şi nu au raportat furtul a 1100 de metri cubi de masă lemnoasă.

Şefii pădurarului au fost sancţionaţi doar administrativ prin suspendări din funcţie şi diminuarea salariilor. Pe plan administrativ pădurarul a fost dat afară, contractul de muncă fiind desfăcut cu litera i, însă surse neoficiale susţin că a mai continuat să lucreze în sistem, în cantoane aparţinând structurilor silvice din alte judeţe.

În cadrul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani, prejudiciul estimat este de 110.000 de lei, reprezntând 2600 de copaci tăiaţi. În dosar s-a dispus efectuarea unei expertize, însă la patru ani distanţă este greu de cuantificat cantitatea de lemne tăiată, lucru recunoscut şi de expertul desemnat de judecător.

” Cei mai mulţi dintre copaci ,care au fost tăiaţi în 2009, au fost scoşi cu tot cu rădăcină, iar acum după patru ani au putrezit resturile rămase”, a declarat Sorin Corduneanu, directorul Direcţiei Silvice.

Tot în acest an, doi angajaţi ai Direcţiei Silvice au fost condamnaţi după un furt depistat în 2010. Rafael Ţipirigan, pădurar, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, iar Gheorghe Temneanu, fost şef al Ocolului Silvic la 6000 de lei amendă penală. Cei doi au fost obligaţi la plata a 60.286 de lei reprezentând prejudiciul cauzat după tăierea a 370 metri cubi de stejar din pădurea „Comori” de lângă Dorohoi.

Pădurarul Rafael Ţipirigan a fost direct implicat în tăierea copacilor, în timp ce şeful Ocolului Silvic a fost găsit vinovat pentru că nu a descoperit ilegalităţile.

 

2 thoughts on “Pădurar judecat după cel mai mare furt de lemne din judeţ

  1. 1100 m.c. de masa lemnoasa lipsa????? Asta a lucrat in stil mare, nu e de mirare daca scapa cu basma curata si apoi se da victima. Si de ce dureaza atat ancheta? Auzi ca dupa patru ani cioturile nu se mai vad, nu se mai cunosc, miroase a musamalizare ordinara. Hotii in Romania sunt privilegiati, e si tara lor sau numai a lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *