Un fermier din Santa Mare a fost condamnat la închisoare şi pus să restituie banii primiţi ca subvenţie, după ce a falsificat documentele depuse la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură.
Mihai Mititiuc a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi obligat de judecători să restituie 105.722 de lei primiţi de la APIA cu titlu de subvenţie şi au fost anulate cererile depuse de acesta în nunmele societăţii Victomil SRL.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul a depus în perioada 2007-2009, trei cereri prin care a solicitat sprijin financiar nerambursabil, pe suprafeţe mai mari de teren decât cele deţinute în realitate.
Adeverinţele depuse erau falsificate, lucru descoperit în urma unui control. Prima sentinţă a fost dată de Judecătoria Botoşani, iar Curtea de Apel Suceava a dat hotărârea definitivă.
One thought on “Fermier condamant pentru subvenţie încasată ilegal”