Un tânăr de 22 de ani a fost condamnat, în premieră pentru o instanţă botoşăneană, la închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă. Robert Roman, din municipiul Dorohoi, a primit un an de închisoare cu suspendare şi cu un termen de încercare de trei ani.
Tânărul a fost audiat ca martor în dosarul lui Constantin Iliuţă, care a fost cercetat pentru că a violat o fată de 13 ani. La termenul de judecată din 30 august 2011, Robert Roman “a făcut afirmaţii neconforme cu realitatea şi în totală contradicţie cu aspectele declarate în cursul urmăririi penale, deşi, în instanţă, după depunerea jurământului, i s-a făcut cunoscut obiectul cauzei, faptele şi împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus martor şi i s-a pus în vedere că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă”.
Decizia instanţei este definitivă şi irevocabilă.
One thought on “Premieră! Tânăr condamnat pentru mărturie mincinoasă”