Agriculturii botoşăneni vând porumbul la un preţ de nimic. Semnalul a fost tras de reprezentantul Staţiunii de Cercetare Popăuţi, care a declarat că preţul la porumb a scăzut nejustificat de mult în acest an. Potrivit acestuia, kilogramul de porumb boabe se vinde cu 0,45-0,50 lei.
„ Pentru zootehnişti este un lucru bun că a scăzut preţul la nivelul acesta, dar nu ştiu dacă se bucură cei care au muncit şi au adus această recoltă pe piaţă. Trebuie găsit un cadru legislativ sau trebuie făcute investiţii în acele depozite care să permită păstrarea cerealelor şi să le dăm la preţul corect care ar trebui să fie pe piaţă”, a afirmat Ionică Nechifor.