Casa Judeteana de Pensii a terminat de achitat banii retinuti in plus pensionarilor pentru CASS

Casa Judeteana de Pensii BotosaniIn luna septembrie 2013 au fost achitate ultimele drepturi restante cu titlu de restituire a contributiilor de asigurari sociale de sanatate. Începând cu drepturile cuvenite lunii octombrie 2013, pe taloanele de pensie nu vor mai apărea sume de restituit, sume care au fost evidenţiate distinct la rubrica „ drepturi restante pentru perioade anterioare – CASS: restituit”.

Reamintim  beneficiarilor de pensii că prin dispoziţiile O.U.G. nr.17/2012  privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, Guvernul a reglementat restituirea eşalonată a sumelor reţinute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012.

Pentru sumele reținute în perioada ianuarie – martie 2011, restituirea s-a realizat în tranșe egale în perioada iunie – august 2012.

Pentru sumele reținute în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012 restituirea s-a realizat, conform graficului prevăzut în Hotărârea de Guvern nr.850/2012, în perioada septembrie 2012 – septembrie 2013.

 În concluzie, ultima lună de achitare a acestor drepturi a fost luna septembrie 2013. Începând cu drepturile cuvenite lunii octombrie 2013, pe taloanele de pensie nu vor mai apărea sume de restituit, sume care au fost evidenţiate distinct, in partea de jos a cupoanelor de pensie, la rubrica „ drepturi restante pentru perioade anterioare – CASS: restituit”

Facem aceste precizări pentru a preveni o eventuală interpretare eronată în sensul că pensiile au fost diminuate. Pensiile îşi păstrează acelaşi cuantum, corespunzător punctajului mediu anual şi valorii punctului de pensie în vigoare la această dată, elemente înscrise pe talonul de pensie.

Sursa> comunicat presa Casa Judeteana de Pensii

One thought on “Casa Judeteana de Pensii a terminat de achitat banii retinuti in plus pensionarilor pentru CASS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *