Primarul Ovidiu Portariuc a declarat, joi, că ideea de a deschide la Botoşani un muzeu al vieţii cotidiene din comunism este inedită. El a afirmat că viaţa culturală în municipiu va începe să aibă o anumită efervescenţă, după derularea a mai multor proiecte similare. Primarul consideră că agentii economici vor trebui să sprijine financiar acest proiect, pentru ca muzeul să poată fi deschis. Portariuc a spus că are amintiri plăcute din perioada comunistă.
„Deja mi-aţi trezit o serie de amintiri. Mi-aduceam aminte de acest film, „O floare şi doi grădinari”, pe care l-am văzut de câteva ori. Fac parte din generaţia care am prins şi o parte din regimul de dinainte de 89, până la 13-14 ani. Sunt şi amintiri pozitive. Am amintiri plăcute din acea perioadă, chiar dacă aveam 12 ani atunci. Mă bucuram de fiecare film pe care îl vedeam„, a spus Portariuc.
Edilul a menţionat că acest muzeu care se doreşte a fi deschis la Botoşani are un rol pedagogic, de asumare a acelei memorii.
One thought on “Primarul Portariuc, la lansarea proiectului de înființare a “Muzeului vieții cotidiene în comunism”: Am amintiri plăcute din acea perioadă””