Preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, Liviu Axinte, este de părere că mulţi elevi navetişti vor abandona şcoala, din cauză nedecontării navetei. El spune că elevii mai au de primit bani pe navetă încă de anul trecut, costurile fiind suportate de către părinţi.
„Este o mare problemă asta. Am discutat şi cu primari despre elevii navetişti, care vor abandona şcoala. Acel cost determinat ca fiind standard pentru decontarea navetei nu acoperă mai mult de o treime din costul real. Nu sunt apărătorul transportatorilor, dar trebuie să vedem însă care este realitatea drumurilor din Botoşani. Nu pot fi comparate preţurile pe niştre drumuri STAS, aşa cum sunt în alte judeţe, cu drumurile din Botoşani”, a spus Axinte.
La nivelul judeţului Botoşani sunt peste 7000 de elevi navetişti.