Problema clădirilor lăsate de izbelişte de proprietari, nerezolvată de municipalitate

imagine cladire centrul vechiDeşi municipalitatea a atenţionat proprietarii clădirilor de patrimoniu lăsate de izbelişte să ia măsuri cu acestea şi să le renoveze, ele continuă să strice aspectul oraşului. Nicio clădire nu a fost reabilitată şi nici curăţată prin împrejurimi, cu toate că au existat şi ameninţări cu amenzi. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, la adrese au răspuns doar reprezentanţii instituţiilo publice, care au anunţat că nu dispun de fonduri pentru reabilitarea imobilelor. Persoanele fizice, proprietari ai clădirilor declarate monumente istorice, nu s-au sinchisit să răspundă.

Pe lângă faptul că aceste clădiri strică aspectul oraşului, ele pun în pericol şi sănătatea oamenilor . Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a transmis municipalităţii că lucrările de consolidare şi conservare nu au putut fi efectuate la clădirea abandonată pe Pietonalul Unirii, întrucât a făcut obiectul a trei dosare de judecată. De asemenea,  Direcţia de Sănătate Publică motivează că a solicitat fonduri de la Ministerul Sănătăţii pentru renovarea clădirii, însă nu a primit.

Acolo unde sunt instituţii publice, de regulă răspunsurile vin în sensul în care s-au solicitat fonduri pentru consolidare şi reparaţii capitale, dar fondurile din zona ministerelor nu au apărut încă. Sunt prevăzute sancţiuni în acest sens, dar nu facem altceva decât să aglomerăm bugetul unei instituţii publice„, a spus viceprimarul municipiului Botoşani, Cătălina Lupaşcu.

Municipalitatea va trimite noi adrese către proprietarii celor nouă clădiri de patrimoniu abandonate, prin care vor cere să le renoveze. Viceprimarul Cătălina Lupaşcu susţine că cel mai probabil odată cu descentralizarea, instituţiile publice vor primi banii necesari pentru consolidare şi reabilitare.

 

One thought on “Problema clădirilor lăsate de izbelişte de proprietari, nerezolvată de municipalitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *