Marius Croitoru: Suporterii sunt obişnuiţi numai cu victorii, aşa este când îi înveţi

marius croitoruMijlocaşul formaţiei FC Botoşani s-a declarat dezamăgit de atitudinea supoerterilor din timpul meciului disputat împotriva U Cluj.

„În primul an de Divizia A, contactul este tulburător pentru unii. Până acum au jucat numai în divizia A şi în cupele europene şi au acum sunt dezamăgiţi că am făcut doar 19 puncte în Divizia A”, afirmat ironic Marius Croitoru.

Jucătorul a mai adăugat că la un stadion de 4000-5000 de oameni, echipa este încurajată doar de 200, galeria. ” Băieţii merită mult mai mult respect şi apreciere din partea suporterilor pentru că tot cee ce s-a realizat, este meritul lor. În loc să încurajezi vii şi apostrofezi”, a încheiat mijlocaşul

Cu privire la meci, Croitoru a spus că s-au pierdut două puncte având îmn vedere că oaspeţii au trecut doar de câteva ori de mijlocul treneului, însă acesta este fotbalul.

 

 

2 thoughts on “Marius Croitoru: Suporterii sunt obişnuiţi numai cu victorii, aşa este când îi înveţi

  1. [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    Nu fi suparat Marius. La Timisoara nu ati intrat niciodata cu mingea in careu si ati cistigat 3 puncte. Per total e bine . HAI BOTOSANII!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *