Patru medici de familie au fost sancţionaţi, în luna septembrie, cu avertisment după ce au încălcat contractul încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Costel Lupaşcu, preşedintele CAS Botoşani, a declarat că la doi dintre medici le-au fost imputate şi câteva reţete, cu sume între 200 şi 300 lei, pentru că erau prescrise incorect.
Un alt medic a fost sancţionat cu avertisment, în urma controalelor CAS, pentru lipsă de la program, în timp ce un altul a fost găsit în neregulă la eliberarea concediilor medicale.
Pentru că s-au aflat la prima abatere, medicii de familie au primit doar avertisment.