Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în butelia de gaz a unui autoturism 6.520 ţigarete.
La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Petru B., cetăţean cu dublă cetăţenie română – R. Moldova, conducând un autoturism înmatriculat în R. Moldova.
Pentru valorificarea unei informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului.
În urma controlului efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în butelia de gaz a autoturismului cantitatea de 6.520 ţigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare de 1461 lei.
Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, iar conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei.
Sursa: comunicat presa
One thought on “Ţigări moldoveneşti ascunse în butelia de gaz”