Serviciile medicale vor fi acordate conform unui pachet de bază. Vezi schimbările din sistemul sanitar!

medic familieSchimbări majore anunţate de oficialii Miisterului Sănătăţii în sistemul sanitar. De anul viitor, serviciile medicale vor fi acordate prin pachetul de servicii medicale de bază. Acesta este gratuit pentru toţi cetăţenii, asiguraţi şi neasiguraţi, pentru cei din urmă fiind asigurate serviciile esenţiale. Pachetul de bază conţine urgenţele, prevenţie, medicină de familie, medicină comunitară, servicii în ambulatoriul de specialitate şi servicii de spitalizare, cu accentul pus pe tratarea sau translatarea din internarea continuă spre ambulatoriul de specialitate şi internare de zi.

Patru consultaţii pe an pentru bolnavii cronici şi două consultaţii pentru afecţiunile acute, sunt doar câteva dintre schimbările care apar în proiectul privind pachetul de bază propus de Ministerul Sănătăţii. Toate aceste servicii vor putea fi stabilite, însă, după criterii de vârstă şi afecţiunile de care suferă fiecare bolnav în parte. De asemenea, va fi introdus un set de consultaţii preventive gratuite şi pentru adulţii care nu au probleme de sănătate.

Şefii din sănătate pun accentul pe dezvoltarea centrelor de permanenţe şi întărirea rolului medicului de familie în a asigura consultaţii de urgenţă, dat fiind faptul că la această dată se crează un aflux mare de pacienţi la spitale care supraaglomerează şi se cheltuie mulţi bani. Scoaterea spitalelor publice din categoria instituţiilor publice bugetare şi lăsarea posibilităţii de a alege statutull spitalului sub forme prevăzute de lege, fie regie autonomă, fie societate comercială cu capital de stat sau ONG, cu proprietar statul sau comunitatea locală este o altă noutate.

Nu se schimbă destinaţia. Ele rămân spitale de stat, cu proprietar administraţia locală sau MS. Spitalele publice vor primi statutul de utilitate publică şi vor putea beneficia de fonduri bugetare”, a menţionat Ioan Asaftei, director îngrijiri la Spitalul Judeţean.

Un alt proiect se referă la creşterea veniturilor medicilor şi echipelor medicale.

Este un element nou şi urmăreşte scoaterea profesiei de medic din categoria personalului bugetar. Urmeşte creşterea veniturilor pentru medici şi echipa medicală în două forme: prin salarizarea de performanţă şi prin posibilitatea de a consulta şi tratat pacienţii proprii în regim privat, în spitalul public. Se oferă astfel pacientului posibilitatea alegerii medicului chiar în spitalul public dacă doreşte acest lucru, se oferă medicului posibilitatea de a trata pacienţii proprii în spitalul în care lucrează. Medicii de urgenţă şi medicii ATI nu pot avea pacienţi privaţi”, a mai spus Ioan Asaftei.

Printre reglementările pachetului se numără limitarea internărilor în spitalele publice, însă numai pentru acele cazuri care pot fi tratate în ambulatoriul de specialitate, în spitalizare de zi sau de către medicul de familie.

Pachetul de bază, al cărui proiect a fost lansat marţi de Ministerul Sănătăţii şi se află în dezbatere publică până la 1 noiembrie, este primul document de acest fel adaptat bugetului estimat pentru 2014, potrivit reprezentanţilor MS.

One thought on “Serviciile medicale vor fi acordate conform unui pachet de bază. Vezi schimbările din sistemul sanitar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *