Primăria Botoşani se împrumută de la bănci pentru cofinanţarea a două proiecte europene. De la Banca Mondială, municipalitatea va contracta un împrumut de 34 milioane lei pentru proiectul privind reabilitarea sistemului de termoficare, însă reprezentanţii Primăriei vor apela şi la un credit intern pentru proiectul privind realizarea parcului Cornişa. Gradul de îndatorare al Primăriei va creşte de la 16,76% cât este în prezent la aproape 24%.
„Luni semnăm contractul de împrumut cu cei de la Bancă Mondială. După ce vom lua cele două împrumuturi, prin Banca Mondială şi de la altă bancî comercială pentru proiectul Cornişa, gradul de îndatorare se va ridica undeva la 23-24%. Anul acesta am rambursat sume importante către bănci şi am reuşit să echilibrăm financiar situaţia bugetară a municipiului„, a menţionat primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc.
One thought on “Municipalitatea ia două credite pentru cofinanţarea proiectelor europene”