În perioada 27-29 septembrie 2013, 250 de tineri liberali din toată țara, s-au aflat la Sighetu Marmației, unde a avut loc Școala Politică ”Gheorghe I. Brătianu” și întâlnirea conducerii TNL.
În cadrul ședinței Biroului Permanent Național au fost luate în discuție principalele teme de pe agenda publică, cea mai stringentă fiind cea referitoare la Proiectul Roșia Montană. În urma dezbaterilor, BPN al TNL a adoptat prin vot Rezoluția ”Spune-i parlamentarului tău: NU – Roșia Montană”.
Prin intermediul Rezoluției, tinerii liberali cer tuturor parlamentarilor, indiferent din ce partid fac parte, să voteze împotriva Proiectului Roșia Montană. De asemenea, TNL cere sprijinul cetățenilor, pe care îi îndeamnă să le transmită parlamentarilor, din circumscripția în care locuiesc, să voteze Nu- Roșia Montană. Cetățenii pot face acest lucru prin intermediul platformei www.facebook.com/spuneparlamentaruluitauNUrosiamontana.
“Tineretul Național Liberal dorește să conștientizeze toți parlamentarii, indiferent de partidul din care fac parte, că Proiectul Roșia Montană NU este oportun în condițiile sociale, economice și tehnologice actuale, drept urmare NU reprezintă un răspuns pentru niciuna dintre problemele reale ale locuitorilor din Roșia Montană. De aceea, tineretul liberal din Botoșani este alături de filiala națională pentru a demara demersurile necesare pentru a convinge cât mai mulți parlamentari de la celelalte partide că trebuie să voteze NU – Roșia Montană”, a declarat Lucian Diac-Milatinovici, președintele Organizației Județene TNL Botoșani.
Tinerii parlamentari liberali au primit de la cetățeni o seamă de solicitări privind respingerea Proiectului Roșia Montană. Drept urmare, Tineretul Național Liberal declară public, pe această cale, că reprezentanții săi în Parlamentul României vor vota împotriva Proiectului de lege Roșia Montană
Pentru ca votul din Parlament asupra Prioiectului de lege Roșia Montană să reflecte cu adevărat doleanțele opiniei publice, Tineretul Național Liberal solicită cetățenilor să transmită în mod public parlamentarilor din circumscripția lor să voteze NU- Roșia Montană.
În acest sens, TNL a creat o platformă de comunicare on-line, dedicate tuturor cetățenilor care sunt împotriva aprobării de către Parlamentul României a Proiectului Roșia Montană www.facebook.com/spuneparlamentaruluitauNUrosiamontana prin intermediul căreia ei pot transmite parlamentarilor să voteze împotriva Proiectului Roșia Montană.
Sursa: comunicat presa
One thought on “Tinerii liberali botoşăneni cer parlamentarilor să voteze împotriva Proiectului Roșia Montană”