Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean nu a primit până la această dată nicio sesizare din partea părinţilor privind colectarea de bani pentru fondul clasei, fondul şcolii sau materiale auxiliare. Otilia Luca, inspector general adjunct al IŞJ, a declarat că IŞJ va lua în calcul chiar şi sesizările anonime cu privire la acest aspect, dacă acestea vor exista.
„Am făcut o adresă, acum două săptămâni, prin care am interzis comercializarea oricărui tip de auxiliar în şcoală. Se face acest lucru doar prin asociaţiile de părinţi. Nu am nicio plângere scrisă, însă, neoficial s-au mai auzit unele nemulţumiri. Acolo unde părinţii se simt neîndreptăţiţi şi sunt obligaţi să dea bani şi nu se face legal, adică pe voluntariat, să facă plângere scrisă„, a spus inspectorul general adjunct al IŞJ.
Sesizari anonime?Nu am depasit cu nimic deprinderile stil -C.A.P.Mai lipsesc comisiile de judecata,atitudinea maselor largi,apararea proletariatului,exact ca in 1950.Urmeaza:colective mixte de control,delatiuni,analize comparative ale scrisului(Magureanu,redivivus!),frisoanele chemarii in cancelarie(depinde unde platesti cotizatia),dosare inregistrate.Intr-un invatamant finantat in stil somalez,cu o practica in domeniu,exagerata,in mediul urban,dar mai ales,intr-un sistem ezitant,de peste doua decenii,sa se recurga la solutionarea anonimelor,de catre exponenti liberali…Cati urmasi ai Bratienilor,au infundat inchisorile comuniste datorita unei anonime!
Si unde se pot face sesizarile?? Chiar si prin asociatii de parinti e anormal sa „rogi” (a se citi obligi)parintii sa „doneze” bani catre scoli sau gradinite. doar acele asociatii nu sunt controlate de parinti…se stie. nu pltim destule taxe la stat?? de ce nu asigura conditii in gradinite si scoli???fiecare parinte cand incepe gradinita sau scoala sunt efectiv obligati sa dea bani mai in toate gradinitele si scolile…ce se fac cei cu 2 – 3 copii??? patucuri…tacamuri…rechizite cat pt unul de clasa 3 sau a 4…habar nu aveti cate se cer la o gradinita. mai bine tii copilul acasa….