O nouă ediţie a unei cărţi importante în literatura română realizată de Lucia Olaru Nenati

lucia olaru nenatiRecent,  la Bacău, s-a desfăşurat Toamna bacoviană, o manifestare literară de ordin naţional dedicată poetului ce reprezintă din punct de vedere literar acest oraş.

Printre numeroşii scriitori din ţară care au participat la acţiunile cuprinse în program (recital poetic pe esplanada din centrul oraşului, întâlniri cu elevii din licee, lansări de cărţi în grădina casei memoriale bacoviene, festivitate de premiere ş.a.), s-a numărat şi scriitoarea Lucia Olaru Nenati din Botoşani.

Prezenţa sa a fost prilejuită  în primul rând de lansarea ediţiei a II-a a cărţii Existenţa poetică a lui Bacovia de Svetlana Paleologu Matta pe care a tradus-o din limba franceză, căreia i-a scris studiul introductiv în care a relevat importanta contribuţie a autoarei la studierea universului eminescian şi bacovian, a publicat interviul cu autoarea realizat în Elveţia, medalionul biobibliografic şi diploma de doctorat primită de autoare pentru această teză  la Universitatea din Zűrich cu calificativul Magna cum Laudae şi a restituit, practic, această lucrare în  calitate de  primă monografie exegetică bacoviană, după aproape 60 de ani de la apariţia sa în Elveţia.

lucia olaru nenati Cartea, editată în cadrul unui proiect finanţat de Consiliul Judeţean Bacău prin editura Ateneul Scriitorilor, a primit premiul pentru exegeză în cadrul festivalului,  reunind în capitolul său final numeroasele  cronici apărute după publicarea primei ediţii, semnate  de nume prestigioase precum: George Popa, Theodor Codreanu, Liviu Ioan Stoiciu, Cornel Galben, Paul Aretzu, Victor Teişanu, acad. Mihai Cimpoi ş.a, toate relevând  importanţa majoră a evenimentului editorial, valoarea şi ponderea cărţii în cultura română, considerente ce au fost subliniate şi în cadrul festivalului, dar şi ulterior, în presă şi pe site-urile de socializare de pe internet.

 

Cartea a fost distribuită tuturor personalităţilor participante la festival, această ediţie fiind destinată cu precădere tuturor bibliotecilor universitare şi judeţene din ţară.

2 thoughts on “O nouă ediţie a unei cărţi importante în literatura română realizată de Lucia Olaru Nenati

  1. Sa nu participe la un eviniment de3 o importanta deosebita pt.M0oldova tocmai „renumitul „poet ALEXA?!Cred ca organizatorii au facut o discriminare a unui valoros POET Botosanean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *