Cu ocazia Zilei Internaționale a persoanelor vârsnice, deputatul PSD, Tamara Ciofu a susținut marti, 1 octombrie, o declarație politică în Parlament pentru promovarea de politici publice privind combaterea discriminării vârstnicilor pe piața muncii. Pentru România, discriminarea persoanelor în vârstă, în general, şi discriminarea lor pe piaţa muncii, în special, reprezintă o problemă de stringentă actualitate. Problema discriminării persoanelor în vârstă în România este de actualitate, dat fiind procesul de îmbătrânire a populaţiei, proces înregistrat în diferite ritmuri şi cu amplitudini variate în întreaga lume şi care are tendinţa să continue.
“Consider că datoria noastră ca oameni politici este aceea de asigura creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate. Este important să se identifice diferite modalităţi de a produce schimbări la nivelul comportamentelor şi al practicilor instituţionale şi profesionale depăşite de realităţi”, a declarat parlamentarul social-democrat.
Discriminarea vârstnicilor pe piața muncii reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat persoanelor în vârstă care se referă la excluderea,restricția, anularea sau diminuarea drepturilor și libertățiilor acestora la desfășurarea activităților de lucru. În România, ca şi celelalte state membre ale Uniunii Europene, apare următorul paradox: societatea nu mai preţuieşte cunoştinţele acumulate de vârstnici, dar în viitorul nu prea îndepărtat categoria socială a vârstnicilor va influenţa tot mai puternic societatea, datorită ponderii crescute a acestei categorii sociale şi a prezenţei ridicate la vot a vârstnicilor, a persoanelor de 60 de ani şi peste.
În încheierea declarației politice Tamara Ciofu a făcut un apel către parlamentari în vederea promovării unui cadru legislativ favorabil pentru întoarcerea și reintegrarea persoanelor vârstnice în câmpul muncii şi folosirea experienţei activităţii acestora ca o soluţie la importul de forţă de muncă din alte ţări.
Sursa. comunicat presa