Cătălin Ciornei: Ar trebui să nu avem probleme cu Universitatea Târgovişte

catalin ciornei hcmHCM Botoşani dispută joi al doilea meci acasă, împotriva formaţiei Universitatea Târgovişte. Conducerea tehnică a echipei este optimistă înainte de partidă şi speră să ofere publicului botoşănean prima victorie acasă. Meciul vine după prima victorie obţinută în campionat, duminică la Piatra Neamţ.

„Am spart gheaţa, de acum aşteptăm mai multe victorii să ne punem la punct şi să formăm acea echipă sportivă HCM Botoşani”, a declarat Cătălin Onofrei, antrenor secund.

Handbaliştii speră să aibă cât mai mulţi spectatori în tribuna Sălii Polivalente, după ce la primul meci disputat acasă au adus 700 de spectatori. Sportivii s-au putut lăuda că la ultima deplasare, la Piatra Neamţ, au avut mai mulţi suporteri decât gazdele, echipa botoşăneană fiind însoţită de 20 de fani.

Înaintea meciului de joi singurul jucător cu probleme este chiar antrenorul principal(n.r. antrenor jucător) Florin Ciubotariu, care este răcit. Medicii echipei speră să îl recuperere până joi la ora 17.00 când va începe meciul.

După meciul cu Universitatea Târgovişte urmează partida din deplasare de la Galaţi, meciul se va disputa duminică.

 

 

 

One thought on “Cătălin Ciornei: Ar trebui să nu avem probleme cu Universitatea Târgovişte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *