Aproximativ 20 de salariaţi ai Filarmonicii de Stat Botoşani au acţionat în judecată conducerea instituţiei. Ei sunt nemulţumiţi de o decizie a directorului Mihai Sârbu privind tăierea drepturilor salariale, pentru zilele în care au protestat împotriva acestuia.
Un prim termen al procesului a avut loc luni, 30 septembrie.
„Din câte am înţeles, procesul s-a suspendat pe motiv că salariaţii care au dat instituţia în judecată nu au venit cu dovezi. Din câte am înţeles, sunt care s-au retras din proces„, a spus Sârbu.
Directorul Filarmonicii susţine că angajaţilor li s-au tăiat zilele când au fost în grevă.
„Nu ştiu câte zile au fost. Depinde de situaţie„, a precizat Sârbu.
De altfel, propunerea privind sancţionarea grupului care a declanşat în primăvară scandalul la Filarmonică a venit de la consilierul PDL, Eugen Ţurcanu.
„În urma hotărârii instanţei, se va vedea dacă salariaţii au dreptate sau nu„, a declarat viceprimarul Cătălina Lupaşcu.