O parohie din municipiu evacuează o familie din casa în care locuieşte, pe motiv că imobilul ar aparţine Bisericii. Acţiunea de evacuare a fost solicitată în instanţă, după ce acum câţiva ani preotul a mai evacuat câteva familii care locuiau în imobilele ce îi aparţin.
Procesul are ca părţi Biserica Vovidenia, prin preotul Partenie Apostoaie, şi familia Plioţ Elena şi Florin, cei doi fiind mamă şi fiu. Preotul susţine că Biserica, ce datează din anul 1834, a revendicat şi obţinut, în 2004, în instanţă 8.134 de metri pătraţi cuprinzând imobilul în care funcţionează lăcaşul de cult, casa parohială plus alte trei imobile ce sunt în zonă.
Cele trei imobile erau ocupate de persoane nevoiaşe care au avut contracte de chirie până în 1986 după care s-a mers pe înţelegeri verbale, iar în 2004 Biserica a formulat o acţiune de evacuare fiind admisă şi printr-un executor judecătoresc a evacuat patru familii. În una din locuinţe locuia un bătrân, Constantin Plioţ şi după ce s-a analizat situaţia acestuia, a fost tolerat şi lăsat să locuiască. Bătrânul a murit în toamna anului trecut, iar preotul spune acum că în casă locuieşte fosta soţie şi fiul acesteia.
” Spaţiile în care locuiesc sunt improprii unor locuinţe, fiind aproape de autodemolare şi mai mult, sunt amplasate vis a vis de Biserică şi strică frumuseţea şi imaginea Bisericii”, susţin feţele bisericeşti. Preotul spune că ar vrea să aibă grijă de opt copii orfani şi ar avea nevoie de un spaţiu pentru acest lucru.
Familia Plioţ vine cu o altă variantă şi spune că de fapt preotul le încasa chirie fără chitanţă şi le-a promis că deşi nu face un contract de chirie, „nici Dumnezeu nu vă dă afară de aici”. Cei doi au apelat la latura socială, invocând lipsa posibilităţilor financiare, casa în care locuiesc acum fiind singurul adăpost.
În susţinerea acestui fapt au prezentat un documente de la Primăria Municipiului, în care se solicită Mitropoliei Iaşi găsirea unei soluţii pentru familiile nevoiaşe, respectiv rămânerea în spaţiile actuale, întrucât instituţia se confruntă cu o lipsă acută de locuinţe.
Florin Plioţ a susţinut, în faţa instanţei, că de fapt tatăl său a ridicat casa în care locuieşte, între anii 1963 şi 1966, iar dacă va fi evacuat solicită daune pentru proprietatea părinţilor. ” I-am solicitat contract de chirie preotului pentru a plăti ultilităţile, dar nu a vrut. Plăteam o chirie care se modifica din trei în trei ani, a pornit de la 30 de lei şi a ajuns la 70 de lei”, a menţionat Florin Plioţ.
Chiar nici un politician de Botoani nu are curajul sa infiereze pe nemernici? Sa apere niste sarmani? Niste fricosi, lasi, sunteti ca si ei, ca preotii. Vai mama voastra.
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
Stiati ca Biserica Ortodoxa este cea mai profitabila afacere din Romania?
Asteptam reactia pozitiva a politicienilor si rezolvarea acetei situatii jenante.Cum sa dai in strada in pragul iernii niste sarmani?Unde e mila crestina???
ASTA E ADEVARATA FATA A BISERICII .NU PRICEP DE CE SE MAI ASCUND IN SPATELE CREDINTII , CAND EI SUNT NISTE ,,SMENARI ,,. TOTI UMBLA DUPA BANI ,CA SA FACA ACTE DE CARITATE NICI NU POATE FI VORBA .