Accident cu victimă la ieşirea din Botoşani spre Suceava. Un şofer de 53 de ani, Valentin Grădinariu, se deplasa cu un Ford dinspre Botoşani spre Suceava, iar la limita judeţului Suceava, înainte de podul de pe Siret, a virat brusc la stânga pentru a cumpăra nişte pepeni verzi de la comercianţii de pe marginea drumului. Maşina a fost lovită lateral de un camion Iveco, care circula în spatele acesteia. Şoferul camionului, Nicolae Moisii, de 19 ani, din Suceava, a declarat că şoferul din faţa sa a făcut o manevră bruscă şi nu a putut să-l evite.
În urma impactului, şoferul Ford-ului a suferit leziuni şi a fost transportat cu ambulanţa la spital. De asemenea, maşinile au fost avariate.
One thought on “Accident cu victimă la limita judeţului Suceava”