O echipă formată din patru persoane de la Inspectoratul Şcolar Judeţean participă la o reuniune de lucru în Ungaria, în cadrul unui proiect Comenius. Mihaela Huncă, inspector general al IŞJ, a declarat că proiectul face parte din Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii şi este finanţat cu sprijinul Comisiei europene. În proiect sunt implicate universităţi din Franţa, Suedia, Spania, Ungaria, secţii naţionale ale Asociaţiei Cadrelor Didactice din Europa, Casa Europei din Paris, instituţii de formare din Belgia şi nu în ultimul rând Inspectoratul Şcolar Judeţean.
„În cadrul reuniunii de proiect participanţii vor derula activităţi având ca obiectiv finalizarea şi validarea următoarelor instrumente de lucru: o bază de date cu resursele existente care sunt necesare pentru a pune în practică educaţia pentru cetăţenie europeană în şcolile primare, gimnaziale şi liceale, dar şi cele de învăţământ superior şi un portofoliu al cetăţeanului european„, a spus Huncă.
Organizaţia coordonatoare este Universitatea din Limoges – IUFM du Limousin, UNILIM din Franţa.
Inspectoratul Şcolar a delegat la acest proiect trei inspectori şcolar, respectiv Rodica Mighiu, Liliana Chira, Otilia Sandu, şi contabilul şef al IŞJ, Rodica Roşca.