80% din unitatile administrativ teritoriale de pe raza judetului Botosani sunt intr-o situatie financiara extrem de grava, susţine senatorul PSD Doina Federovici. Aceasta i-a adresat o interpelare ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, în care arată că „unele dintre primării sunt deja din septembrie in imposibilitatea de a-şi achita drepturile salariale catre angajati”.
„Situatia devine din ce în ce mai critica intrucat aceste primarii se afla în imposibilitate nu numai de a-si plati salariile dar si facturile la utilitati. Fara bani pentru investitii, dar si cu banii de functionare pe terminate, primarii traiesc si cu teama insolventei, acolo unde primariile inregistreaza datorii. Deocamdata, nu s-a cerut insolventa vreunei primarii, dar exista temeri pentru ultimul trimestru al anului„, susţine Federovici.
Zilnic ajung primari la Consiliul Judetean sa aduca la cunostinta conducerii acestei institutii problema bugetului pe terminate. Sefii CJ recunosc ca situatia financiara a multor primarii nu este deloc roz, dar sunt de parere ca va fi, totusi, in lunile urmatoare, o rectificare bugetara care sa rezolve aceasta problema.
Interpelarea a fost făcută la o zi după ce Chiţoiu a fost la Botoşani şi a promis sprijin judeţului.
One thought on “80% dintre primării nu mai au bani de salarii”