Magda Puskas a dedicat două piese din recitalul ei susţinut, duminică seară, în cadrul festivalului Seri Melancolice eminesciene de la Botoşani, celei mai cunoscute cântăreţe de la noi, Maria Tănase.
Amintirea celebrei artiste s-a făcut în contextul în care pe data de 25 septembrie, anul acesta, se împlinesc 100 de ani de la naşterea celei supranumită şi pasărea măiastră a cântecului românesc, aşa cum de altfel şi cantautoarea Magda Puskas, care s-a bucurat de un real succes la public, mai ales datorită pieselor ce au amintit de Cenaclul Flacăra şi grupul Ecoul, a spus.
Magda Puskas a interpretat pentru botoşăneni, în memoria Maria Tănase, celebrele piese româneşti „Marie şi Mărioară” şi „Bun îi vinul ghiurghiuliu”, ambele acompaniate sublim de bandul cu care a venit însoţită. Din recitalul artistei de la Botoşani nu au lipsit celebrele „La o cană cu vin”, „Galbenă gutuie” sau „Taina”, toate acestea cântate împreună cu publicul, nu de puţine ori, chiar cântate chiar de public, timp în care Magda Puskas privea cu emoţie, bucurie, satisfacţie din spatele microfonului.
Recitalul artistei s-a încheiat într-o furtună de aplauze, ceea ce a determinat-o să-şi prelungească recitalul cu încă două piese pentru publicul care a impresionat-o până la lacrimi chiar.