Contabilii şi experţii contabili autorizaţi şi-au serbat sâmbătă ziua la filiala CECCAR Botoşani. Manifestarea a avut invitaţi pe prefectul Costică Macaleţi şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, care a fost şi director al CECCAR. ” Am venit în mod special să îi salut, fără contabil nu se poate întâmpla nimic, e un segment important al profesioniştilor din România”, a precizat Costică Macaleţi.
La rândul său vicepreşedintele CJ a tranmis un mesaj de sărbătoare către foştii săi colegi. „Prezenţa mea este una de suflet pentru că eu cred că indiferent de vremelnicia unor poziţii în administraţie sau în politică rămâne profesia. De aceea eu vreau să mă consider în primul rând un profesionist şi în al doilea rând un om care face politică, sau într-un anumit moment îndeplinesc o funcţie în zona de administraţie. Mesajul meu către contabili vreau să fie unul de la suflet la suflet şi principial ceea ce îmi doresc mie le doresc şi dumnealor”, a declarat Gheorghe Sorescu.
Ziua de 21 septembrie este marcată din 2004 de CECCAR Botoşani, sâmbătă fiind acordate diplome de merit la patru experţi contabili şi au fost premiate primele trei societăţi de contabilitate, după cifra de afaceri şi rezultatele de audit.