Consiliul Judeţean ar putea înfiinţa o nouă direcţie în cadrul instituţiei, care să se ocupe de gestionarea şi selectarea deşeurilor, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu. Executivul CJ intenţiona ca această activitate să ajungă la societatea Eco Sal din subordinea CJ, însă a fost informat că gestionarea gropii de gunoi şi a deşeurilor se face prin licitaţie şi nu prin încredinţare directă, iar în cazul în care licitaţia ar fi fost câştigată de o firmă privată, aceasta ar fi venit şi cu preţuri foarte mari la gunoi. Potrivit lui Ţurcanu, noua direcţie se va numi Direcţia de Gestionare a Deşeurilor Botoşani.
„Agenţia de Mediu ne-a răspuns că nu se poate face decât prin licitaţie acest lucru. Se caută cadrul legal pentru a crea o nouă direcţie. Vreau să ţin preţul gunoiului sub control, pentru că mie mi se pun în cârcă preţurile mari sau mici. O licitaţie stabileşte preţul dacă există competiţie corectă şi cu firme care îşi doresc binele judeţului. Dacă vin firme care îşi doresc doar profit mare, o să avem un preţ foarte mare, iar eu, ca CJ, iau doar redevenţa, iar ei îşi fac preţurile. În primul rând nu-mi convine mie să vină o societate care să pună preţuri la selectare şi gestionare şi să crească preţul de preluare a gunoiului„, a spus preşedintele CJ.