Penitenciarul Botoşani organizează, miercuri, 18 septembrie, „Bursa locurilor de muncă” pentru deţinuţi. Activitatea, organizată cu sprijinul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, se adresează unui număr de 35 de persoane private de libertate care îndeplinesc condiţiile pentru a fi propuşi pentru liberarea condiţionată. Agenţii economici participanţi vor pune la dispoziţia persoanelor condamnate oferta locurilor de muncă în domeniile de activitate corespunzătoare calificărilor profesionale obţinute de către aceştia în urma participării la cursurile organizate în cadrul proiectului, precum: faianţar–montator placaje, tâmplar universal, bucătar, operator introducere – validare şi prelucrare date, lucrător în comerţ, fochist, dar şi muncitori necalificaţi în diverse domenii de activitate.
Demersurile iniţiate de către specialiştii din cadrul Penitenciarul Botoşani vizează conştientizarea şi sensibilizarea comunităţii cu privire la importanţa reintegrării foştilor detinuţi în societate şi pe piaţa forţei de muncă.
Activitatea organizată urmăreşte realizarea unor obiective ale proiectului, şi anume: stimularea interesului şi motivării de participare în activităţile economiei formale a deţinuţilor; combaterea discriminării împotriva deţinuţilor pe piaţa muncii şi creşterea receptivității angajatorilor pentru a încadra persoane care au fost în detenţie; creşterea ocupării în activităţi ce permit obţinerea de calificări la locul de muncă; implementarea unor campanii publice de conştientizare, pentru combaterea şi promovarea unei atitudini colective suportive pentru deţinuţi.
Apreciind ca prioritară colaborarea cu instituţiile, autorităţile publice şi organizaţiile nonguvernamentale, cu atribuţii în derularea demersurilor de pregătire pentru liberare şi cu posibil rol în asistenţa postcondamnatorie, se urmăreşte încurajarea dialogului social, crearea unui cadru normativ corespunzător şi dezvoltarea unui sistem interinstituţional care să permită desfăşurarea unor programe fiabile în vederea facilitării reintegrării sociale a acestor grupuri vulnerabile.
Sursa: comunicat presa