Măsuri de securitate adoptate de Poliţie la început de an şcolar

politie eleviConducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani a dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru un început de an şcolar în siguranţă.

În acest sens, luni, 16 septembrie, poliţiştii botoşăneni vor fi alături de elevi, părinţi şi cadre didactice, cu ocazia începerii unui nou an de învăţământ.

Astfel, îndeosebi poliţiştii de ordine publică şi rutieră vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivul curent, în zona unităţilor de învăţământ, pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

Echipajele de poliţie rutieră vor fi prezente în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se desfăşoară intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

De asemenea, pe întreg parcursul anului şcolar, poliţiştii vor fi alături de elevi, în încercarea de a le transmite, alături de cadrele didactice, un minim bagaj de cunoştinţe, de la regulile elementare de circulaţie şi până la recomandări de urmat în diverse situaţii, toate acestea fiind menite să-i ferească de orice riscuri care le-ar putea afecta siguranţa proprie.

Totodată, verificarea modului de supraveghere şi pază a unităţilor şcolare în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 şi acordarea sprijinului de specialitate, precum şi activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *