Caravană folclorică în satele judeţului

pelerinaj folcloric al nevazatorilor din BotosaniNevăzătorii botoşăneni au fost, la sfârşitul acestei săptămâni, protagoniştii unui spectacol ce marchează debutul Proiectului “Pelerinaj folcloric în satele judeţului”, finanţat de Consiliul Judeţean Botoşani şi de Asociaţia nevăzătorilor Botoşani.

În Căminul cultural din Mândreşti, comuna Vlădeni, a prins viaţă un concert susţinut de Taraful “Entuziaştii”, al nevăzătorilor botoşăneni, aplaudaţi cu căldură de un public numeros. Alături de instrumentiştii şi soliştii nevăzători “din lumea adulţilor” au evoluat şi trei copii talentaţi ce învaţă la Liceul pentru deficienţi de vedere “Moldova” din Târgu Frumos. Eusebiu Toma, în vârstă de 15 ani, a cântat la patru instrumente de suflat, iar Claudia şi Andrei Ţilia, de 15, respectiv 11 ani, au susţinut un microrecital de muzică uşoară.

Emoţionantul spectacol a avut grade în plus de valoare prin prezenţa colaboratorilor Mitică Ştefan, dirijor, Laurenţiu Palade, orgă şi Valentin Popa, fluier. Evenimentul a fost prezentat tot de o membră a Asociaţiei Nevăzătorilor Botoşani, Cornelia Rotundu.

În această toamnă, artiştii nevăzători vor mai susţine în cadrul aceluiaşi proiect alte cinci spectacole în satele judeţului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *