O gală Local Kombat va fi organizată, la sfârşitul lunii septembrie, la Sala Polivalentă Elisabeta Lipă din municipiul Botoşani. Gala din 28 septembrie, de la ora 22.00, urmează a fi pregătită de preşedintele Local Kombat, Eduard Irimia, la ea urmând să participe 16 sportivi din România şi din străinătate.
Meciurile vor fi transmise în direct de Eurosport, Pro TV şi Sport.ro, urmând să fie recepţionate pe cinci continente şi, pentru prima dată, şi în Statele Unite ale Americii.
„Prima gală din sezonul II Super Kombat are loc la Botoşani. În total vor fi opt meciuri internaţionale”, a spus Irimia.
Printre luptătorii prezenţi se vor afla şi greii Benjamin Adegbuye, Dzevad Poturak şi Andrei Stoica.
„Eu mă bucur că vom găzdui un asemenea eveniment şi vom încerca să sprijinim, prin tot ceea ce putem, şi cu ajutorul sponsorilor locali, să facem posibil un asemenea eveniment la Botoşani”, a afirmat Portariuc.
Costurile galei se ridică la circa 150.000 de euro, însă municipalitatea trebuie să atragă de la sponsori circa 30.000 de euro.
Preţurile biletelor de intrare la meciuri vor fi de 30 de lei, numărul biletelor fiind în limita capacităţii Sălii Polivalente.
Biletele vor fi puse în vânzare începând de luni, 16 septembrie, atât pe internet, cât şi la Sala Polivalentă.
Irimia a adus la conferinţa de presă şi adolescentele care vor anima gala din 28 septembrie. O parte dintre ele sunt din Botoşani, iar altele au participat la galele naţionale şi internaţionale.
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
depe ce site putem comanda bilete???