Modul de acordare a sporurilor pe care le primesc angajaţii de la Spitalul Judeţean „Mavromati”, sub lupa auditului de la Consiliul Judeţean. Managerul Spitalului Judeţean, Viorel Iliuţă, a declarat că analiza va fi finalizată în maxim trei zile. El susţine că sunt asistenţi care lucrează la calculator, deşi în mod normal ar trebui să stea la căpătâiul bolnavului.
„Suntem interesaţi ca sporurile să fie acordate în mod legal. Cel puţin la sporul de calculator am un serios semn de întrebare că se acordă pe merit. Nu mi-am propus în niciun caz să afectez în vreun fel drepturile de personal dacă sunt cuvenite, dar nu sunt convins că toate sunt cuvenite. Un asistent nu trebuie să stea la calculator, ci să îngrijească de bolnav. Încep să mă întreb ce fac la calculator”, a menţionat Iliuţă.