Maşină furată şi plină cu ţigări de contrabandă depistată la Botoşani. VIDEO

masina furata cu tigariPoliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat un tânăr care transporta, cu ajutorul unei maşini furate, 48.600 ţigarete cu timbru de acciză R. Moldova. Ţigaretele şi autoturismul, în valoare totală  de 28.689 lei au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor.

Vezi aici filmul cu captura de ţigări!

În data de 9 septembrie, în baza unor date şi informaţii aflate în lucru la nivelul STPF Botoşani, poliţiştii de frontieră cu sprijinul lucrătorilor din cadrul SJIPI Botoşani au organizat o acţiune de combatere a contrabandei cu ţigări.

În jurul orei 10.30, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul S.T.P.F. Botoşani a oprit în localitatea de frontieră Ungureni, jud. Botoşani, un autoturism înmatriculat în Italia, condus de cetăţeanul român Marius B., de 28 de ani, cu domiciliul în localitatea Rădăuţi Prut.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului au fost descoperite în portbagajul acestuia  patru cutii de carton care conţineau ţigări. În consecinţă, autoturismul şi şoferul acestuia au fost conduşi la sediul S.T.P.F. Botoşani în vederea continuării cercetărilor. În urma controlului amănunţit efectuat asupra autoturismului a fost descoperită cantitatea totală de 2.430 pachete ţigări marca Plugarul, cu timbru R. Moldova.

Tânărul a declarat că a găsit ţigările la marginea localităţii Rădăuţi-Prut, într-un lan de porumb şi urma să le valorifice în piaţa din Botoşani. În urma unor verificări suplimentare, poliţiştii de frontieră au stabilit că autoturismul Ford Mondeo figurează ca fiind furat din Italia, iar asigurarea internaţională tip „carte verde” şi certificatul de înmatriculare prezentate la control prezintă semne de contrafacere.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele lui Marius B. dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, uz de fals, tăinuire la furt şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România.

Autoturismul, în valoare de 6.600 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Botoşani, iar cantitatea de 2.430 pachete ţigări, în valoare de 22.089 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *