Un şofer de 42 de ani s-a urcat beat criţă la volan şi a provocat un accident rutier. Duminică seară, a fost depistat în trafic, pe DN 29A, în localitatea Hudești, autoturismul condus de Nicolae P. de 42 ani, din comuna Hudești, județul Botoșani.
Pe fondul consumului de alcool, bărbatul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a fost implicat în producerea unui accident rutier soldat cu avarii.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezulatatul indicând o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi în vederea recoltării de probe biologice.
Poliţiştii îl cercetează pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică peste limita legală.