11 morţi într-un accident feroviar în care a fost implicat trenul Iaşi-Dorohoi

accident feroviar iasiTrenul personal Iaşi Dorohoi a lovit, duminică după-amiază,  un autoturism în zona fabricii Antibiotice Iaşi. În urma incidentului nouă persoane au decedat au decedat pe loc, din cele 11 aflate în autoturismul VW Sharan.

Din primele informaţii în autoturism erau mai mulţi pasageri decât numărul de locuri, cele 11 persoane stăteau pe şapte locuri. Şoferul a forţat trecerea de cale ferată, iar trenul nu a mai putut evita impactul, maşina fiind târâtă sute de metri.

Celelalte două persoane din autoturism care au fost scoase în viaţă din maşină, un minor de 14 ani şi un bărbat de 26 de ani, aflate în stare gravă şi au fost transportate la spital cu un elicopter Smurd. După şapte ore de la internare, ambii pasageri, au decedat la spitalul Sfântul Spiridon Iaşi.

Persoanele din autoturism mergeau alături de altele din două maşini dinspre Glodeni şi Ţibana spre Breazu la cules via. În total erau 30 de persoane în cele trei autoturisme, primul a reuşit să traverseze calea ferată, iar al doilea a fost izbit de tren în timp ce a treia maşină nu a mai ajuns la calea ferată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *