Cele mai multe posturi neocupate în învăţământ sunt la învăţători şi educatori, a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ. El susţine că multe din aceste catedre vor fi date la plata cu ora dascălilor pensionari.
La această dată mai sunt disponibile 324 de posturi în învăţământ. Pentru a putea fi ocupate, Inspectoratul Şcolar va organiza încă două şedinţe publice , respectiv pe 6 şi 13 septembrie.
“Există solicitări privind rezolvarea unor situaţii de detaşare sau de obţinere a unei catedre la suplinire din partea colegilor pensionari care solicită plata cu ora pentru noul an şcolar. Avem cadre didactice care au note foarte mari la discipline unde nu sunt posturi şi avem posturi, dar nu şi cadre, cum ar fi la învăţători, educatori, limbi străine„, a spus Axinte.
Vezi ce cadre didactice pot participa la sedinta publica din 6 septembrie