Primăria Botoşani a adunat din sponsorizări pentru Festivalul Summer Fest 160.000 lei, grosul sumei fiind direcţionată către plata artiştilor, respectiv 110.000 lei, iar restul pentru scenă, a anunţat viceprimarul Cosmin Andrei. Firma care a închiriat Pietonalul pe perioada Summer Fest, respectiv Shiny Production, a plătit o taxă de rezervare loc public pentru suprafaţa pusă la dispoziţie de municipalitate, respectiv 2000 mp, taxă care, susţine Cosmin Andrei, nu a mai fost plătită până acum la un festival. Firma a plătit municipalităţii o taxă de 1,35 lei mp, însă, potrivit unor surse neoficiale, taxele impuse ulterior de firma organizatoare agenţilor economici au fost de zece ori mai mari.
” Este un contract comercial în care Primăria nu s-a implicat. Am contractat o firmă pentru buna desfăşurare a evenimentului. Primăria nu putea realiza acest eveniment în forma în care a fost realizat, fără sprijinul acestei societăţi. Au fost multe lucruri pe care le-a oferit organizatorul. Am încercat să aducem nişte artişti de prestigiu, artişti care costă destul de mult, iar acest organizator a suportat o parte din costurile artiştilor. Au intermediat şi suportat o parte din costuri, au suportat costurile cu transportul artiştilor, au suportat taxele pentru drepturi de autor. Că această societate a realizat profit, nu mă interesează. Nu mă interesează dacă la rândul lor au închiriat terasele cu un preţ mai mare, pentru că interesul meu a fost să fie preţuri mai mici la festival, lucru care s-a întâmplat„, a spus viceprimarul Cosmin Andrei.