Reprezentanţii Primăriei caută soluţii pentru mutarea temporară a activităţii de la Teatrul „Mihai Eminescu” într-o altă locaţie. Cătălina Lupaşcu, viceprimarul municipiului Botoşani, a declarat că încă se poartă discuţii cu două instituţii, respectiv Casa Tineretului şi Casa Sindicatelor, privitoare la costurile ce presupune aceasta mutare.
„ Începe derularea contractului privitor la reabilitarea teatrului şi suntem în perioada în care trebuie să decidem unde îşi va desfăşura activitatea teatrul. La Casa Sindicatelor a apărut o problemă în sensul în care programul de activitate al Teatrului „Mihai Eminescu” ar trebui corelat cu programul Filarmonicii şi, de ce nu, în anumite momente ar trebui corelat cu activitatea Casei Sindicatelor. În acelaşi timp avem şi varianta Casei Tineretului, dar suntem încă în discuţii privitoare la costuri”, a spus Cătălina Lupaşcu.
Investiţia la Teatrul „Mihai Eminescu” se ridică la cinci milioane euro.