Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că vineri şi sâmbătă vor fi revizuite toate posturile în învăţământ după şedinţele publice, astfel încât să nu existe catedre neocupate în prima zi de şcoală. Mihaela Huncă, inspector general al IŞJ, a declarat că la această dată există încă destule cadre didactice care au peste 5 şi nu au prins post.
„Reactualizăm situaţia şi le confruntăm cu cele de la nivelul unităţilor de învăţământ, astfel încât să putem asigura cadre didactice la toate şcolile. În ceea ce priveşte cadrele didactice suplinitoare, necalificate, credem că anul acesta numărul lor va scade considerabil. Există etapa aceea ultimă care reglează mobilitatea , şi anume pe anumite posturi, în comunităţi izolate, să se organizeze concurs la nivelul unităţilor de învăţământ„, a adăugat Huncă.
Exista inca multe catedre ascunse de directori. Vezi Laurian, Eminescu, Asachi, Economic etc.
laurianul parca ar fi stat in stat,fac ce vor cu catedrele, cu ce crezi ca si-au petrecut cei d0i directorasi concediul in franta(i luna de zile)?
De unde au cei doi profesori atatia bani? Se castiga asa de bine in invatamant?
laurian,eminescu,asachi,economic,au catedre ascunse,si au directori psd,aceeasi culoare cu sefa,ISI PERMIT!!!!!!!!!!!