Conducerea Spitalului Judeţean a stabilit, vinerea trecută, noi măsuri pentru redresarea unităţii. Viorel Iliuţă, managerul Spitalului Judeţean, a declarat că Spitalul judeţean se află într-o situaţie delicată şi că se are în vedere creşterea veniturilor prin realizarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel, se va pune accent mai mult pe spitalizările de zi, nu pe internări continue. De asemenea, se are în vedere acreditarea laboratorului de analize medicale pentru atragerea unor fonduri suplimentare.
„Vom stabili nişte analize specifice pe fiecare secţie, iar restul analizelor pe care medicul curant sau pacientul le va cere la propria dorinţă vor fi contra cost. De asemenea, vom încerca să creştem veniturile proprii prin înfiinţarea unui birou unic pentru întocmirea fişelor medicale. Este vorba de fişele medicale pentru cei care doresc să facă şcoala de şoferi şi încercăm să intrăm în competiţie cu privaţii. Taxele nu vor fi mai mari decât la privat„, a menţionat Viorel Iliuţă.
O altă măsura vizează comasarea unor activităţi în spital şi se va începe cu sectoarele administrative. Conducerea spitalului are în vedere comasarea bucătăriilor spitalului, dar şi a serviciilor auto.
„Nu o să poată să fie o singură bucătărie, dar nu e normal să fie şase bucătării, inclusiv la Darabani şi Săveni. Comasarea spitalelor s-a făcut mai mult pe hârtie. Aceste măsuri vor fi aprobate şi în şedinţa Comitetului director de marţi, 27 august. Procesul de comasare ar putea să afecteze nişte persoane din zona administrativă„, a menţionat managerul Spitalului Judeţean.