Sala cinematografului Unirea a fost plină ochi la premiera filmului „O babă comunistă” în regia lui Stere Gulea. Sute de botoșăneni au dorit să urmărească pelicula care pune față în față două lumi, cea a comunismului și cea a capitalismului, ambele trăite de români.
Filmul a debutat cu câteva mici defecțiuni tehnice, în sensul că, de două ori, a fost întrerupt, pentru câteva secunde, sonorul, motiv pentru spectatori să comenteze nemulțumiți. „Păcat că-i românesc”, a spus unul dintre spectatori, iar unul tânăr a întrebat cu voce tare „Ce-i asta film mut? Am venit la un film mut?”.
Odată remediată situația, filmul a putut fi urmărit în liniște de sutele de botoșăneni. Filmul „Sunt o babă comunistă” este o dramă cu aspecte de comedie și are în centrul lui povestea unei familii tipic românești. Este vorba despre viața de familie obișnuită a celor doi soți Emilia și Țucu, care au o fiică în America, această căsătorită și în așteptarea unui copil. Părinții află, la vizita celor doi soți în România, că fiica lor are probleme cu ratele la bancă și că este în pericol de a-și pierde casa, ceea ce dezvoltă practic firul narativ al poveștii.
Fiica celor doi soți din film, jucați de Luminița Gheorghiu și Marian Râlea, este nimeni alta decât actrița Ana Ularu. Scenele care amintesc primii ani de după Revoluție (magazinele tipice acelei perioade, criza imobiliară etc), dar și de viața din comunism au stârnit amuzamentul spectatorilor. Una dintre acestea a fost când sora Emiliei, jucată în film de Anca Sigartău, o convinge pe aceasta să cumpere tot felul de chinezării, convingând-o că va avea nevoie pentru că așa se poartă în America, aceasta fiind prometer de astfel de produse.
O altă scenă amuzantă a fost aceea când capul familiei, Țucu, îl face praf pe ginerele său, american de origine în film, cu celebra țuică românească sau când aparatul de omorât țânțari, mult lăudat de vânzătorul de la magazin, tipic celor din anii 90, se arde imediat ce-l pune în priză.
Filmul prezintă și imagini cu Nicolae Ceaușescu și semnalează dificultățile perioadei.
Interesant este faptul că pelicula nu prezintă nicio scenă de sex, așa cum s-a obișnuit în majoritatea filmelor românești realizate după Revoluție.
În fiecare joi, la Cinema Unirea este seara filmului românesc, iar administratorii cinematografului au lansat de ceva timp o ofertă cinefililor. Astfel, pentru două persoane, intrarea la film este numai 6 lei pentru seara de joi.