Doi dintre candidatii la postul de sef Sectie Obstetrica Ginecologie II de la Maternitate au contestat, din nou, modul de desfasurare a concursului si rezultatul obtinut la interviu. Medicii Gladiola Ilcu si Carmen Oprisanu considera ca nu s-au respectat procedurile de concurs. Cele doua sustin ca la “ proba scrisa nu au fost publicate baremurile in baza carora se evalueaza raspunsurile candidatilor”, si il acuza pe managerul Spitalului Judetean, Viorel Iliuta, ca a raspuns primei contestatii, desi aceasta era adresata Consiliului Judetean, contestatia depusa la Spitalul Judetean fiind doar spre informarea unitatii.
Candidatele mai acuza faptul ca în anunţul de concurs nu se specifică structura proiectului de management şi grila de evaluare si ca “nu s-a respectat norma privind organizarea concursului, fiind afişat pe site-ul spitalului Procedura de solutionare a contestaţiilor la concursul pentru funcţia de Medic şef la Secţia de Obstetrică – Ginecologie II, procedura contară legislaţiilor menționate, contestaţiile nefiind soluţionate de o comisie numită în acest scop”. Mai mult, in comisia de examinare, au fost numiti medici de alte specialitati si niciun medic in specialitatea obstetrica-ginecologie. Ele contesta si participarea la concurs a medicului Gina Puflea, in calitate de director medical al Spitalului Judetean. Cele doua candidate cer anularea concursului si reluarea acestuia cu respectarea conditiilor legale.
Comisia de examen a acordat, în urma interviului, 99,3 puncte pentru Gina Puflea, 92 puncte pentru Carmen Oprisanu şi 87 puncte pentru Gladiola Ilcu.
La proba scrisă, Carmen Oprişanu şi Gladiola Ilcu au fost respinse. Ele au contestat şi rezultatul de la proba scrisă pe motiv că „în componenta comisiei nu se regaseste directorul medical al institutiei”. Acesta ar fi trebuit să fie preşedintele comisiei de examinare.
In cazul in care raspunsul la contestatie va fi unul negativ, rezultatele concursului vor fi contestate in contencios administrativ.