Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani a introdus o acţiune în instanţă pentru radierea societăţii DOC Dova SA. Reprezentanţii instituţiei îşi motivează acţiunea prin faptul că societatea pe acţiuni nu şi-a majorat capitalul social până la limita prevăzută de lege, respectiv echivalentul în lei a 25000 de euro. Conform datelor publicate pe Ministerul Finanţelor Publice societatea are un capital social de doar 12.600 de lei.
Ovidiu Daniliuc, unul dintre cei trei acţionari ai societăţii, susţine că activitatea firmei a încetat încă din anul 2000 după ce firma a fost divizată între cei trei asociaţi.
„Doi au plecat în străinătate şi eu am rămas aici unde mi-am făcut o altă societate de construcţii. Dacă nu era acea divizare, cred că funcţiona şi acum”, a declarat Ovidiu Daniliuc.
În portofoliul societăţii Doc Dova, înfiinţată în 1991, sunt sediile CEC Bank, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului, Direcţia Judeţeană de Statistică, a participat în asociere la construcţia sediului Tribunalului a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi a Direcţiei Judeţene pentru Agricultură.