Un profesor botoşănean a câştigat o excursie la Bruxelles. Vezi detalii!

liceul antipaReprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale a încheiat a treia ediție a campaniei de informare și comunicare “Europa, casa noastră”. Programul s-a adresat elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal și are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.

În cadrul campaniei „Europa, casa noastră” au fost înscrise, până în prezent, 2064 de unități de învățământ și 3833 de cadre didactice. În anul școlar 2012-2013, în județul Bistrița Năsăud, s-au înscris 26 de școli și 12 profesori. În jur de 300 de rapoarte au fost înscrise de școlile gimnaziale în 2013, 7 dintre acestea fiind înscrise de școlile participante botoșănene.

Printre activitățile care s-au desfășurat se numără realizarea unor desene cu tradițiile pascale europene cunoscute și o miniexpoziție cu lucrările elevilor și o dezbatere pe tema „Marea familie a Europei”.

Invitații speciali ai școlilor au fost reprezentanţi ai Consiliului Părinţilor şi ai Consiliului Local, Dorina Rață, reprezentant al Centrului „Europe Direct” Botoșani, și un consilier juridic.

Câștigătorul unei excursii la Bruxelles este prof. Mihaela – Dorina Barbacaru, de la Școala Gimnazială „Grigore Antipa”, județul Botoșani.

 

Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România reprezintă Comisia Europeană în România şi asigură un flux eficient de informaţii între aceasta şi cetăţenii şi autorităţile României. Viziunea Reprezentanței este aceea a unei Românii europene atât prin calitatea sa de stat membru, cât şi prin implicarea activă a cetăţenilor săi în construcţia europeană. Misiunea RCE este de a contribui la o cât mai bună înţelegere a Uniunii Europene, a scopurilor, valorilor şi politicilor acesteia, aducând informaţia europeană cât mai aproape de cetăţeni, într-o formă adaptată nevoilor lor specifice.

 

În numele și sub îndrumarea Reprezentanței Comisiei Europene, Chelgate Public Affairs & Public Relations va implementa această campanie de comunicare. Chelgate este o companie britanică de consultanță în domeniul afacerilor publice și al comunicării. Înfiinţată în anul 1988, Chelgate are sediul central la Londra, birouri la Bucureşti şi Bruxelles şi o reţea de asociaţi în întreaga lume. Biroul din România a fost deschis în 2005 şi a derulat contracte importante alături de companii multinaţionale şi instituţii centrale şi locale. Chelgate acordă consultanţă în comunicare atât sectorului privat, cât şi celui public.

Sursa: comunicat de presa

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *