Doi jurişti ai Spitalului Judeţean Mavromati şi-au făcut cabinete particulare de mediere pe banii spitalului. Oana Gorţan şi Dorel Huţan au devenit mediatori de la sfârşitul lunii martie. Cei doi sunt înscrişi oficial pe tabloul mediatorilor autorizaţi din Botoşani şi figurează cu datele de contact şi sediu profesional la locuinţele proprii. Problema ar fi că spitalul a decontat cursurile celor doi, respectiv 7200 de lei pe motiv că s-ar face o perfecţionare profesională. Medierea este însă o nouă posbilitate de stingere a litigiilor şi cu totul altceva de profesia de jurist, pe care sunt angajaţi cei doi.
Managerul unităţii Viorel Iliuţă a menţionat că a avut o discuţie cu şeful biroului juridic, Victor Niţu şi i-a transmis ca cei doi jurişti să returneze sumele decontate .
„Nu am ştiut că cei doi şi-au făcut cabinete particulare. Am dispus returnarea sumelor”, a menţionat Viorel Iliuţă, directorul Spitalului Judeţean Mavromati.
Totul a început în luna ianuiarie, când toţi cei patru jurişti au solicitat printr-un referat la conducerea spitalului aprobarea decontării sumelor aferente cursurilor de mediator. Conducerea a aprobat doar două locuri şi au fost desemnaţi Victor Niţu şi Oana Gorţan însă primul, din motive medicale, nu a mai putut participa şi a fost desemnat Dorel Huţanu. Cursurile au fost ţinute de o societate din domeniul arbitrajului şi medierii cu sediu în Iaşi.
Serviciul juridic ar putea fi externalizat conform conducerii Consiliului Judeţean. În prezent se lucrează la o evaluare a activităţii tuturor compartimentelor spitalului şi se caută soluţii pentru eficientizarea activităţii.
domnule Iliuta, pentru a nu intra sub incidenta disp. art. 263 Cod penal,
<<Omisiunea sesizării organelor judiciare". Cei in cauza au savarsit infractiunile de delapidare (Damian ca manager), inselaciune prin fals si uz de fals Nitu si ceilalti doi juristi.
Ar fi indicat sa faceti ce spune legea, altminteri veti fi partas la multele nelegiuiri facute de ex menagerul Damian si de vesnicul bolnav Nitu. Astea sunt doar o particica din excrocheriile lui Nitu si Damian. Pacat ca, cum le este obiceiul baga si pe altii care nu au beneficiat de aceleasi favoruri materiale ca si ei. Acei copii sunt manipulati de catre Nitu si sunt farte sigur ca ,,partea leului"' cea mai mare a fost la Damian si la Nitu.
Uite unde sunt banii nostrii! Ieseu in presa si ne minteau cu fel de fel de proiecte si analize pe care nu le-a mai terminat niciodata si asa foloseau banii publici pentru ei si cum le era lor mai bine!!
ce masuri, in afara de ,,returnarea banilor”ati luat impotriva celor vinovati (ex Damian, Nitu, cei doi juristi, cei care au aprobat decontarea, etc.), domnule Iliuta!
Noi venim cu medicamente de acasa si ei nu stiu cum s mai fure!
Ar, fi fost culmea ca Nitu sa fure la vedere! De altfel el este sef birou juridic si in acelasi timp si lider de sindicat la sindicatul ,,speranta”. Vrem si noi sa stim: el cu cine voteaza?
unul este Nitu, care este in spatele Oanei Gortan, asta nu-i in stare sa spuna buna ziua nu sa medieze. Altul este Hutanu Dorel si al patru-lea cine este Aivancesei?
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Spre stiinta ta curiosule sa stii ca Aivancesei la acea data era concediat pentru ca asa au vrut 2 persoane: managerul Mimor si sefa de birou Murarasu. Daca vrei sa stii mai multe nu te ascunde si semneaza cu numele tau. Barbati -femei ca tine care se ascund sub fusta mamei lor am vazut si vad mereu. Apropo sa stii ca Aivancesei nu este hot ca tine, asa ca daca ai curaj nu te ascunde!!
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Al 4 jurist este Ana Georgiana Bucşa alta somitate a spitalului care in intampinarile facute catre tribunal face niste gafe enorme avand hartiile de pe care trebuie sa copie in fata nu copie corect de pe decizii pe intampinare alta jurista buna pe langa Hutanu un adormit
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Daaaaaaaaaaaaaaaa……”Dra jurista ” , care a fost pupicurista ” tovaraselor directoare ” …., aceasta greseala a naturii si o eroare a tot ce poate fi lasat pe Pamant ….., intruchiparea prostiei si a gafelor …Ea care ” tine in frau legile ” si are un numar ” impresionat ” de cazuri rezolvate , care plingea la slitul pantalonilor tovarasului Tudose si a altor tovarasi si tovarase ………S a fie pastrata cu vesnica pomenire , de catre , onor , Spitalul Judetean …..Au facut cea m ai ” buna ” achizitie ……La m ai mare ( prostie ) ….
sunt si alte institutii „insamantate” cu specimene din astea, agramate cu Ex – Spire, daca nu o fi chiar mai rau…
fata lui nea Sandu, cel mai cinstit medic legist…cate zile de ingrijiri medicale are nevoie doamna ? cati bani aveti la dvs ?