Un tânăr de 22 de ani a fost acroşat intenţionat cu maşina de un bărbat de 52 de ani, acesta din urmă acuzându-l că din cauza lui o vacă a intrat pe terenul său.
Luni, poliţiştii Secției de Poliție nr. 8 Adâncata au fost sesizați telefonic prin 112 de Gheorghe A., din comuna Hânțești, despre faptul că Marian R., de 22 ani, din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, în timp ce se afla lângă stâna apelantului, la lucru, a fost acroșat de un autoturism condus de Ilie T., de 52 ani, domiciliat în comuna Todireşti, care locuieşte fără forme legale în comuna Siminicea.
Poliţiştii s-au deplasat în comuna Hânțești, la stâna lui Gheorghe A., unde l-au identificat pe tânărul acroşat, acesta declarând că nu dorește să fie internat, întrucât nu a suferit leziuni care să necesite internarea, ci doar a fost zgâriat în zona spatelui, în urma contactului cu autoturismul.
Tânărul le-a spus poliţiştilor că, în jurul orei 19.00, se afla pe o miriște din apropierea stânei, iar un moment dat a observat un autoturism ce se îndrepta spre el, condus de Ilie T. Şoferul, sub pretextul că una dintre vitele lui Gheorghe A. i-ar fi intrat pe o suprafață de teren ce îi aparține, l-a acroșat cu partea din față a autoturismului pe tânărul de 22 de ani, acesta căzând la pământ.
După ce s-a ridicat, Marian R. a fugit spre locuința lui Gheorghe A., acesta sesizând telefonic incidentul.
„Cercetările sunt continuate de Secția nr. 8 Poliție Rurală Adâncata, față de Ilie T. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe”, se precizează în comunicatul poliţiei.