Reprezentantii Sindicatului Sanitas Botosani au criticat, luni, in cadrul unei intalniri cu prefectul Costica Macaleti si directorii de spitale masurile luate la Spitalul Judetean. Octavian Dumitru, liderul Sanitas Botosani, a precizat ca masurile care s-au luat pana acum pentru reducerea cheltuielilor nu au fost luate cu acordul sindicatelor si ca toate sunt impotriva salariatilor.
„Nu au fost masuri pe care sa le discutam si sa le avizam. Trebuia sa se dea un aviz din partea sindicatelor la aceste masuri. Sunt masuri luate impotriva angajatilor. Se incerca reducerea drepturilor salariale pe orice cale. Daca vrem sa reducem, avem si un risc. Aceste masuri sunt luate in general fara sa se aiba in vedere activitatea care se desfasoara acolo. Este un exces de masuri impotriva salariatilor. Nu stiu daca ati gasit solutia cea mai potrivita„, le-a spus liderul de sindicat reprezentantilor Spitalului Judetean.
De partea cealalta, Viorel Iliuta, managerul Spitalului Judetean, a precizat ca unitatea trebuie sa se reorganizeze pentru a reduce din cheltuieli. Iliuta a amintit celor prezenti de datoriile uriase pe care le are spitalul si, a adaugat el, singura cale este reducerea costurilor. Managerul Spitalului Judetean a mai spus ca unitatea este descoperita financiar pe ultimul trimestru.
„Nu vrem sa ajungem la reduceri salariale decat dupa o consultare cu sindicatele„, a mentionat Iliuta.
Prefectul de Botosani a convocat, luni, directorii de spitale din judet, reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, cei din Directia de Sanatate Publica si sindicate pentru a prezenta planurile de restructurare a unitatilor, planuri care vor fi trimise Ministerului Sanatatii.